cluc24

miercuri, 16 noiembrie 2016

Suflet de copil


Urmărind programele specifice copiilor, fiecare își dorește să fie un mic erou, care să salveze lumea. Copilul nu este pregătit pentru lumea reală, doar pentru cea ideală.
Sufletul copilului este bun, nefiind încă afectat de societate și de repercursiunile vieții de zi cu zi.
Când eram mic, vroiam ca toți oamenii să fie fericiți, să se înțeleagă între ei și să nu existe divergențe, fiind o coexistență de perfectă armonie.  Cu mintea mea de atunci, am crezut că dacă omul este supărat și primește un cadou, devine mult mai bun.
Fiind la vârsta de zece ani, primeam multe bomboane de la cei dragi. Le adunam și când vedeam oameni care se ceartă, le ofeream câte o bomboană. Ei rămâneau fără glas, probabil atâta timp cât aveau gura ocupată de acele minunate dulciuri. Atunci mă consideram salvatorul planetei, omul care liniștește spiritele negre.
Uneori rămâneam fără bomboane dar păstram ambalajul și-l umflam cu aer, ca să pară plin, având ce să ofer celor din jur. Ei nu se supărau și chiar zâmbeau, iar liniștea era asigurată.
Se pare că aveam destulă minte în acele vremuri, specifice vârstei, ca în serialul Ben 10 , de la Cartoon Network care revine în grila de programe ale acestui canal.

În prezent, cu trecerea anilor, mi-am adus aminte de acele perioade, iar pe cei care lucrează în subordinea mea, îi răsplătesc cu bomboane. Uneori merge, alteori nu. Oamenii rămân uimiți și gândesc… Încă nu știu ce le trece prin cap dar voi afla….

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu