cluc24

vineri, 26 mai 2017

Sus – jos – percepția copilăriei

Copilăria a fost perioada cea mai fericită a fiecărui om. Atunci nu știam ce ne rezervă viitorul, iar acuma, derulând în sens invers, paginile vieții, ne dăm seama că tot timpul eram pregătiți pentru viitorul nostru.
Îmi aduc aminte de copilărie și de jocul SUS-JOS, când porneam în călătorie cu un pion, dirijat de cifrele zarului. De abia acum ne dăm seama, cât de mult ne iniția acest joc pentru zilele maturității.
În cadrul jocului aveam un drum de urmat, ca și în viață. Uneori zarul ne aducea cifrele norocoase, la fel ca și în viață, când uneori avem noroc, alteori ghinion. Toate vin singure dar ni le facem și cu mâna noastră. Zarul reprezinta soarta și destinul nostru.
Mereu eram în urmărirea unui scop, atingerea punctului câștigător, ca și acum, când ne urmăm țelurile. Scopul scuză mijloacele: dacă prindeam un pion al altor concurenți, îi scoteam pentru un timp din joc, ca și în viața reală, când vrei să ajungi tot mai sus, trecând, și poate distrugând alte destine sau suflete.
Uneori nimeream în zona de pedepse și aveam mici neplăceri, ca acum când luptăm pentru ceva anume și viața prin alți semeni ni se opun, poate din invidie, producându-ne mici disconforturi de moment.
Indiferent ce se întîmpla în acel joc, continuam pentru a demonstra că putem reuși, la fel ca și în momentele grele din viață.
Putem spune că viața este o continuă joacă și trebuie să privim spre viitor cu încredere pentru a trece cu usurință peste problemele care ne apar în cale. Pur și simplu, fiecare om, este tot timpul un copil care se joacă... să luăm viața ca pe o joacă.
De ce m-am gândit la acest joc? De ce au revenit amintirile în memoria actuală?
Se apropie Ziua Internațională a Copilului, pe 1 iunie, prilej cu care sunt organizate diferite festivități pentru cei mici.
În Parcul Herăstrău și la Muzeul Satului din București, în perioada 1-4 iunie se desfășoară Festivalul de Operă pentru Copii.
Opera Comică pentru Copii prezintă 15 spectacole de artă unde muzica, teatrul, baletul și street dance-ul își dau întâlnire pentru amuzamentul copiilor.
De asemenea, pe aleile parcului vor fi mai multe activități pentru cei mici, precum Photo Point, Face Painting, Cineme OCC și multe altele care se pot descoperi printr-un simplu clic aici .

Să ne ducem micuții la distracție și de ce nu, chiar pe cei mari, căci fiecare, în sinea lui, este încă un copil!
PS: Intrarea este gratuită!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu