cluc24

marți, 17 noiembrie 2015

Tic-tac!



De multe ori, inevitabil, prin intermediul amintirilor, memoria ne readuce imaginea copilăriei. Fiecare dintre noi, avem amintiri plăcute, triste, haioase, în albumul vieţii, care în fiecare an, devine tot mai impozant.
Una dintre amintiri aparţine acelei perioade a copilăriei când eram mic şi puţin ştiutor. Mă aflam în clasa a doua. Am fost scos din bancă, de învăţătoare şi pus într-un grup, care era pus la „ascultare”. Adică noi eram ascultaţi dar învăţătoarea nu executa decât nişte note. Atunci am auzit pe o colegă, spunând unui coleg că este „fără un sfert”... ei scăpau, eu nu! Dar chiar am scăpat cu bine.
Ce mi-a rămas în memorie atnuci? Că dacă fata ştia cât este ora, are ceas, deci îmi trebuie şi mie! Vroiam să fiu la modă, deşi încă nu ştiam sensul acelui cuvânt.
Părinţii, deşi au zis că sunt micuţ pentru a purta ceasuri, până la urmă au cedat şi mi-au cumpărat un ceas bărbătesc Seiko . Peste ani, telefonul mobil a ajuns să fie purtat chiar de la o vârstă mult mai… prematură!
Eram fericit, iar apoi în timp, am descoperit că eram singurul care avea ceas… Fata făcuse doar o estimare de timp, o previziune (aşa ca fetele în general).
Chiar eram singurul din clasă… nici învăţătoarea nu avea , motiv pentru care, ne întreba câteodată, cât este ora. Eu eram timid, întindeam mâna iar ea sau colegii spuneau ora. Părinţii mi-au spus că ar trebui să vorbesc şi eu, să nu creadă lumea că nu cunosc ora! Şi uite aşa, am ajuns, să dau ora exactă în clasă!
Anii au trecut dar pasiunea pentru a purta ceasuri  nu a dispărut.
Aşa cum ora este o măsură a timpului, aşa ceasul este o identificare a timpului, a deplasării în spaţiu, o mărturie a existenţei noastre.
Chiar dacă am rămas fidel acelor ceasuri Seiko , nu pot să nu remarc şi alte mărci importante: Casio sau Timex.


Mereu am fost fidel acelui primul, prima... atât ca persoane, sentimente, obiecte….

Ceasul, este o carte de vizită a posesorului, arătându-i într-un fel, valoarea, nobleţea, arta de a alege
Oricine ar spune că telefonul este suficient pentru a afla ora, un ceas este ceea ce te reprezintă şi mai ales, nu rămâne aşa des fără baterie, lăsându-te fără informaţia atât de necesară asupra timpului, exact când ai mai multă nevoie.
Cum ar arăta viaţa noastră fără să existe ceasuri, fără indicatori de timp? Cum am estima timpul? Am privi şi am număra fiecare apus şi răsărit de soare… De multe ori, cu ajutorul ceasului, omul ajunge undeva, face ceva anume şi se ghidează în viaţă.
Ştim cu toţii cât de mult contează uneori, o secundă… mai ales dacă o laşi “nesupravegheată”!
Un ceas bine ales, te ţine o viaţă, şi în viaţă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu